Inițiative
Număr voturi
204
Elevii schimbă-lume
Gala Eroilor în Educație
Locul derulării inițiativei
Gala Eroilor în Educație
O scurtă descriere a inițiativei în limba română
Gala Eroilor în Educație își propune să premieze cei mai relevanți actori din sistemul educațional. Fie că e vorba de elevi care au militat pentru respectarea drepturilor, nevoilor și intereselor colegilor lor, profesori de nota 10 sau activiști a căror activitate a contribuit la transformarea pozitivă a sistemului de învățământ românesc, suntem mai mult decât nerăbdători să îi cunoaștem și să le recunoaștem eforturile!
Ce activități vor fi realizate în cadrul inițiativei?
- ceremonia de premiere, structurată pe 3 categorii: elevi, profesori și activiști/ONG-uri/alte structuri cu activitate relevantă pentru sectorul educațional; - cina festivă.
Cărei nevoi a comunității timișorene credeți că răspunde proiectul vostru?
Lipsa unui network sustenabil între agenții schimbării din sectorul educațional, prin care aceștia să realizeze un schimb de bune practici. De asemenea, până acum, nicio inițiativă de acest gen nu a fost implementată în județul nostru, fapt pentru care considerăm necesară organizarea unei astfel de festivități, care să marcheze celebrarea eforturilor tuturor acestor elevi, profesori și activiști, militanți pentru o educație calitativă la nivel județean (și nu numai!).
Unde, către ce grupuri țintă și cum doriți să promovați această inițiativă?
Promovarea inițiativei va avea loc în mediul online (proiectarea unei platforme, prin intermediul căreia publicul poate vota eroii in educație, diseminarea informației prin rețelele de socializare, promovare pe grupurile de elevi din județul nostru), dar și offline (afișe, promovare în școli). Conceptul de "eroi în educație" este unul youth-friendly, care va atrage toate categoriile de vârstă - oricine va putea nominaliza un astfel de actor cu activitate importantă în domeniul educațional.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Actorii cu activitate relevantă în educație vor deveni ambasadori pentru un sistem de învățămănt calitativ, fiind facilitat, în cadrul acestui eveniment, un schimb de bune practici în domeniu.
Aveți nevoie să lărgiți grupul vostru cu noi membri pentru implementarea inițiativei?
Da
Inițiatori, Parteneri, Sponsori
  • Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
  • Primăria Municipiului Timișoara
  •  Grupul PONT
  • BCR