Inițiative
Număr voturi
164
Noua generatie
CÂT MAI VREI SĂ SUFERI?
Locul derulării inițiativei
CÂT MAI VREI SĂ SUFERI?
O scurtă descriere a inițiativei în limba română
Scopul inițiativei noastre este acela de a derula o campanie de informare și conștientizare a copiilor și adolescenților cu privire la ceea ce înseamnă violența domestică și bullyingul, de delimitare concretă a celor doi termeni, care uneori crează confuzii în rândul întregii populații. Violența domestică este de mai multe tipuri și anume: verbală, fizică, emoțională, economică, sexuală, spirituală, etc. Violența domestică se petrece în interiorul familiei, iar în astfel de cazuri, minorul poate apela la telefonul copilului. Bullyingul este un fenomen care ia amploare în rândul copiilor, dar care se petrece în cadrul școlii, cel mai des, printre colegi și se manifestă prin injurii, abuzuri fizice, sexuale, discriminare pe bază etnică, religioasă, fizica, etc. În asemenea cazuri, copiii trebuie să știe că se adresează consilierului școlar, dirigintelui sau chiar directorului instituției respective, în funcție de caz. Este necesară delimitarea acestor două concepte și educarea copiilor, astfel încât aceștia să își dea seama când se confruntă cu cazuri de violență domestică sau bullying, să realizeze dacă sunt victime, martori sau chiar agresori, să știe cui să se adreseze în astfel de cazuri, cum ar trebui să reacționeze și care este atitudinea corectă vis-a-vis de astfel de situații. Obiectivele pe care dorim să le atingem sunt următoarele: -informarea și conștientizarea elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceu cu privire la ceea ce înseamnă violența domestică, tipurile de violență domestică și efectele ei atât asupra victimei, agresorului, familiei cât și a societății. - informarea și conștientizarea elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceu cu privire la ceea ce înseamnă fenomenul bullying, repercursiunile sale asupra victimei și impactul acestuia la nivelul instituției -oferirea unui număr de minim 2500 de pliante informative, unde vor avea și datele de contact al instituțiilor abilitate, dar și ale responsabilului de proiect la care să apeleze în cazul în care se confruntă cu violența domestică sau bullying. -să oferim un număr de 1250 de brățări din silicon cu mesaje motivaționale, împotriva violenței domestice și a bullyingului. Ne dorim ca la finalul inițiativei noastre să implicăm în campanie elevi din școlile generale și liceele în care s-a desfășurat campania, să îi instruim, iar ei să dea mai departe informațiile primite unor alți colegi din alte școli din Timișoara, să fie un fel de “primește și dă mai departe”.
Ce activități vor fi realizate în cadrul inițiativei?
Activitățile care se vor desfășura în cadrul inițiativei vor fi descrise în cele ce urmează. Ca și primă activitate ne dorim să concepem forma pliantelor și a brățărilor din silicon, să contactăm firmele care le vor imprima și personaliza, iar în final să le achiziționăm. O a doua activitate ar fi contactarea directorilor a mai multor școli și licee pentru a obține acordul desfășurării campaniei în rândul instituțiilor pe care le conduc și a stabili astfel care vor fi cele doua școli generale și cele două licee din Timișoara unde vom implementa proiectului nostru. O altă activitate este modul în care vom desfășura campania în rândul elevilor, astfel pentru cei de clasă primară vom alege să începem cu cerința ca unii din ei să ne deseneze cum arată violența domestică prin ochii lor și unii ce reprezintă bullyingul pentru ei. Apoi, vom prezenta 2 scenete a cate 5-10 min în care vom avea cazuri concrete de violență domestică și bullying și îi vom ruga pe aceștia să își expună opinia cu privire la acestea. După aceea le vom oferi informații concrete cu privire la aceste 2 fenomene, unde ar trebui să apeleze în cazul în care se confruntă cu astfel de situații sau sunt martori la așa ceva. În final, le vom împărți pliantele și brățările, cu mențiunea că cei care aleg să le poartă vor fi ambasadori ai păcii și a luptei contra violenței domestice și a bullyingului în școli. În rândul elevilor de gimnaziu și liceu ne dorim să prezentăm un filmuleț intitulat „Aripi frânte”, care prezintă ceea ce înseamnă violența domestică în familie, efectele acesteia în viața victimelor și uneori finalurile tragice ale acestora. Pe baza acestui filmuleț vom oferi informații despre cum putem evita sau ieși din relații abuzive, cum putem raporta un caz de violență domestică și de ce ar trebui să facem acest lucru. Vom aborda și tema bullyingului și vom încerca prezentarea unor cazuri reale, astfel ca impactul asupra auditoriului să fie mai mare. Vom lansa și provocarea alăturării în campania noastră și a conceptului de primește și dă mai departe. Vom împărți pliantele informative și brățările, dorindu-ne ca cei care le poartă să ni se alăture în lupta contra violenței domestice și a bullyingului.
Cărei nevoi a comunității timișorene credeți că răspunde proiectul vostru?
Proiectul nostru răspunde unei nevoi de informare și conștientizare a copiilor și adolescenților cu privire la violența domestică și bullying, adesea aceștia fiind victime sau martori ale acestor fenomene, dar neștiind cum să acționeze sau cui să se adreseze în astfel de situații.
Unde, către ce grupuri țintă și cum doriți să promovați această inițiativă?
Grupul nostru țintă cuprinde copiii din clasele primare, gimnaziale și din liceu, dar și cadrele didactice ale acestora, care uneori nu sunt instruite corespunzător ca să poată face față unor astfel de situații. Ne vom promova cu ajutorul unei pagini de Facebook special create pentru acest proiect, vom trimite comunicate de presă mass-mediei locale si dacă va exista deschidere ne dorim să ne prezentăm ideea și în rândul televiziunilor locale. Totodată, vom avea ca și partener în acest proiect Academia Mămicilor din Timișoara și departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara, care ne vor ajuta să promovăm inițiativa în cadrul organizației și al facultății, cât și în comunitate, iar la nevoie voluntari din cadrul acestor organizații ni se vor alătura pentru o mai bună desfășurare a proiectului.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Unul din efectele inițiativei noastre ar fi informarea unui număr cât mai mare de copii și adolescenți, care să raporteze astfel de cazuri și astfel să reducem numărul situațiilor de acest gen. Instruirea corectă și corespunzătoare a cadrelor didactice cu privire la soluțiile ce trebuiesc luate în cazuri de violență domestică sau bullying, ar fi un alt efect al acestei campanii. Campania poate avea un efect răsunător prin prisma acțiunii „primește și dă mai departe”, deoarece aici sunt cooptați elevi care la rândul lor își aduc aportul în această campanie.
Aveți nevoie să lărgiți grupul vostru cu noi membri pentru implementarea inițiativei?
Nu
Inițiatori, Parteneri, Sponsori
  • Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
  • Primăria Municipiului Timișoara
  •  Grupul PONT
  • BCR